25 iulie 2015

PRĂJITURA GRETA GARBO

 -  500 g făină
- 1vârf de cuțit de sare
- 200 g de unt
- 2 ouă
- 250 de g smântână 20% grăsime
- 100 g de zahăr pudră
- 25 g de drojdie proaspătă
Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei.
Se freacă drojdia cu zahărul pudră până se lichefiază, Se pune untul moale și se freacă bine. Apoi ouăle bătute ușor se pun puțin câte puțin ca să nu se taie amestecul. se adaugă smântâna treptat și făina tot câte puțină și se frământă alautul, acesta nu ar trebui să fie lipicios. Se acoperă și se lasă la dospit cam 40 de minute.
  Pregătiți umplutura până dospește aluatul...
- 500 g gem de prune sau de caise
- 350 g nucă măcinată
- 200 g zahăr
Nuca se amestecă cu zahărul.
După ce a dospit aluatul îl împărțiți în 4 părți egale, întindeți o primă foaie mai mărișoară decât tava, puneți-o în tava unsă cu grăsime și acoperiți puțin și lateralele tăvii. Înțepați puțin foaia cu o furculiță. Puneți un start generos de gem și 1/3 din cantitatea de nucă cu zahăr, Procedați la fel și cu foaia a-doua și a-treia. Patru foi sunt cu totul deci 3 staturi de umplutură:......... foaie - gem - nucă, foaie - gem - nucă, foaie - gem - nucă, foaie. Prăjitura se mai lasă la dospit în tavă timp de 30 de minute .Apoi se dă la cuptor la foc mediu până se coace și se rumenește. După ce s-a răcit o răsturnați și glazurați foaia care o fost dedesubt la copt.
Glazura...
- 3 linguri de zahăr
- 2 linguri cacao
- 3 linguri de apă
- 50 g unt
Dați într-un clocot apa, adaugați zahărul, cacao și untul și lăsați să fiarbă până se îngroașă.Crema se toarnă peste ultima foaie și se întinde repede și ornați cu bombonele colorate decorative.Apoi se pune la rece să se întărească glazura.
Poftă bună !
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu